top of page
Recent Posts

A 30-a ediție a programului Erisma – Leadership Creativ

Pe 28 august, începe cea de-a 30-a ediție a programului Erisma - Leadership Creativ. Este un program dedicat celor care conduc oameni, echipe sau afaceri și constă în explorarea unor teme esențiale pentru vremurile în care trăim, precum Autenticitatea, Curajul, Smerenia, Adevărul.


Prin cele 4 module ale programului - Tehnici teatrale, Scriere creativă, Autocunoaștere și Vorbirea în public – dar și prin filosofie și literatură, participanții descoperă cum să se așeze mai bine în relațiile cu ei înșiși și apoi, cu oamenii pe care îi conduc. Esența Leadership-ului fiind construcția sinelui și apoi colaborarea cu ceilalți.

Profesorii care vor susține aceste module sunt: Horia Roman Patapievici, Radu Paraschivescu, Adrian Titieni, Liviu Papadima, Mihaela Gînju și Mugur Ciumăgeanu.


”Un lider are nevoie de aliați puternici, mai ales când trebuie să ia decizii în vremuri grele. Și cel mai bun aliat al fiecăruia dintre noi suntem chiar noi înșine, cu condiția să ne cunoaștem, să ajungem la partea noastră autentică, pe care să o transmitem celorlalți ușor și cu generozitate. Astfel, construim încredere într-o lume care are puterea de a merge mai departe. Asta facem noi, la Erisma - Leadership Creativ”, Mihaela Gînju, partener Erudio.


Mai multe detalii despre program și înscrieri pe: http://www.erudio.ro/ro/erisma/

Pentru înscrieri vă rugăm sa ne contactați la: contact@erudio.ro

Despre Erisma

Erisma - Leadership Creativ este un program creat de ERUDIO.

ERUDIO creează programe de Leadership centrate pe Autenticitate și Valori prin filosofie, psihologie, tehnici teatrale, scriere creativă, istorie, literatură. Erisma-Leadership Creativ, primul program ERUDIO, a fost lansat in 2005. Astăzi Erisma a ajuns la 29 de serii consecutive, peste 600 de absolvenți, manageri de top și lideri din mediul de afaceri românesc.

Archive
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • LinkedIn Social Icon
  • YouTube Social  Icon
bottom of page