top of page
Recent Posts

ID Logistics l-a numit pe Paul Niță în funcția de Director General

București, 17.06.2020 ora 14.00

ID Logistics l-a numit în funcția de Director General pe Paul Niță, care a preluat conducerea filialei din România la începtul acestui an. Promovarea a venit firesc, după ce Paul a obținut rezultate deosebite împreună cu echipa locală în cei peste doi ani în care a condus operațiunile companiei.

“Mă bucur că pot preda ștafeta unui logistician profesionist care a demonstrat reale calități de leadership, are o viziune clară de business și totodată poate să susțină și să dezvolte cu succes afacerile companiei. Echipa din România este una puternică iar Paul îi oferă viziunea și coeziunea de care are nevoie” a menționat Yann Belgy, fostul Director General. Yann se va concentra de acum înainte doar pe activitatea companiei din Polonia, conducând filiala din această țară.

„Voi continua să mă implic cu aceeași determinare și putere de muncă în toate proiectele noastre, având ca obiective principale atât satisfacția clienților noștri, cât și grija pentru angajați. Cu siguranță mai este loc de creștere, iar inovația, aceasta genă care se gasește în ADN-ul companiei, ne va ajuta să ne diferențiem prin soluțiile oferite. Avem o echipă unită, de oameni dedicați care împărtășesc valorile noastre și alături de care mă bucur să lucrez în fiecare zi”.


Paul este un profesionist experimentat în logistică, cu o practică de peste 16 ani în diverse poziții de management. În prezent este și vice-presedintele Asociației Române de Logistică ARILOG și totodată lector pentru cursuri în domeniu, fiind un real exemplu pentru tinerii care iși încep cariera în această profesie.


ID Logistics este un furnizor internațional de servicii logistice, înființat în anul 2001 în Cavaillon, Franța, de către Eric Hemar. În cei 19 ani de existență, compania s-a extins rapid la nivel global în Europa, Asia, Africa și America de Sud, prin expansiune directă sau prin achiziția unor companii logistice de top.

Grupul ID Logistics a înregistrat anul trecut venituri de 1,534 miliarde de euro, cu 9% mai mult decât în anul precedent. În cadrul său lucrează în prezent 21.000 de angajați ce deservesc 320 de operațiuni în 18 țări, totalizând aproximativ 5,8 milioane de metri pătrați de spații de depozitare.

CONTACT

Luminița Dobrinoiu – Business Development Manager

Tel. : +40 741 171124

ldobrinoiu@id-logistics.com

Archive
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • LinkedIn Social Icon
  • YouTube Social  Icon
bottom of page